1.2.2.ELEMENTE DE RECIRCULARE

Elementele de recirculare sunt de fapt piesele prin intermediul cărora apa este colectată din piscină, condusă la sistemul de filtrare și prin care apa filtrată, tratată și încălzită este reintrodusă în piscină. În cazul piscinelor construite din beton armat, aceste piese și dispozitive sunt înglobate în structura de beton armat al bazinului, iar în cazul celor prefabricate sun montate prin diferite metode pe corpul bazinului. Principalele elemente de legătură sunt skimmerele și rigolele perimetrale, elemente care împart în două categorii mari piscinele, definind astfel modul de recirculare al apei.

Skimmerele sunt dispozitivele prin intermediul cărora este aspirată apa de la nivelul luciului, pentru a fi trecută prin filtru și prin eventualele dispozitive de încălzire și dezinfecție.

Rigola perimetrală este tot un dispozitiv de colectare al apei uzate de la suprafața luciului, cu deosebirea că rigola preia și surplusul de apă dizlocat de utilizatori. Din acest motiv între piscina cu rigolă perimetrală și sistemul de filtrare trepuie intercalat obligatoriu un bazin de compensare ( bazin tampon ) ce are un volul de minim 5% din volumul piscinei. Bazinele de compăensare pot fi construite din polipropilenă, pot fi vase confecționate din polietilenă și în cazul piscinelor publice cu volum mare pot fi construite din beton armat.

Alte elemente de legătură sunt duzele de recirculare. Aceste piese în cazul piscinelor din beton armat se montează în așa zisele piese de trecere care se înglobează în structura de beton, iar în cazul celorlalte tipuri de piscine de fixează de structura bazinului prin diverse metode. Duzele de recirculare diferă în funcție de debit, de modul de fixare precum și de locul de montaj, respectiv în peretele sau în radierul bazinului.

Cele mai vizitate produse