Tobogane tip aquaparc
TOBOGAN TUNEL
Toboganele tip „TUNEL” sunt construite din tuburi cu diametrul de ø 1200 mm și sunt destinate celor ce preferă o alunecare lungă și mai lentă. Panta acestor tipuri de tobogane este de 10 – 14% și au o capacitate maximă de 180 persoane / oră.
Pentru cei ce doresc o alunecare mai scurtă dar mai rapidă, există varianta „ACVATUB”. Aceste tipuri de tobogane rapide sunt realizate din tuburi cu diametrul de ø 825 mm, au o pantă de 10 – 20% și o capacitate de încărcare de 180 persoane/oră.
La ambele tipuri de tobogane senzația oferită de alunecare poate fi accentuată de efecte vizuale și acustice.
TOBOGAN COMPACT
Toboganele COMPACT oferă o alunecare lină, confortabilă și sigură. Această familie de tobogane reflectă experiența și priceperea unei echipe de ingineri, care a reușit să obțină unghiuri și raze optime pentru componente, astfel încât să permită un spațiu maxim și o utilizare comodă pentru toate categoriile de vârstă. În cazul acestor tobogane nu contează dimensiunile bazinului, dacă piscina are dimensiuni reduse, prin dotarea ei cu un tobogan COMPACT se va obține un plus de valoare și va ofeti utilizatorilor o modalitate de distracție în plus.
Este posibilă realizarea unor tobogane COMPACT și în cazul în care spațiul avut la dispoziție este relativ redus. Calea de alunecare are lățimea de 90 cm, adâncimea de 60 cm, unghiul de înclinare fiind cuprins între 13 și 16 %. Gradul de încărcare maxim este de 180 persoane/oră.
TOBOGANE KAMIKAZE
Toboganele KAMIKAZE sunt destinate celor ce preferă senzațiile tari, oferite de o alunecare de mare viteză. Dacă se dorește mai mult decât o alunecare rapidă, panta poate fi întreruptă de 1 – 2 trepte ce vor reduce viteza. Oricare dintre cele două variante s-ar alege, aterizarea se va face în condiții de maximă siguranță. Lățimea căii de alunecare este de 100 cm, adâncimea de 70 cm, unghiul de înclinare fiind cuprins între 20 – 30%. Gradul de încărcare maxim este de 120 persoane / oră.
TOBOGANE SPACE HOLE
Toboganele SPACE HOLE sunt creații destinate unei alunecări lungi și de viteză, oferind senzații nemai întâlnite. Utilizarea acestui tobogan vă va oferi trei tipuri de senzații, prima fiind o alunecare rapidă într-un tub, urmată de câteva rotații oferite de forța centrifugă și în final o prăbușire în apa bazinului prin orificiul central al toboganului. Diametrul tubului de alunecare este de 825 mm, panta fiind cuprinsă între 15 și 25%. Gradul maxim de încărcare este de 125 persoane / oră.
TOBOGANE TWISTER
Sunt câteva tipuri de tobogane despre care se discută întotdeauna. Probabil ați auzit unele persoane spunând: „Am încercat Twisterul !” TWISTER este o legendă ! Țineți-vă respirația ! Este o combinație de viteză și distracție, pentru amatorii de senzații tari. Toboganele TWISTER sunt fabricate în culori translucide, sau opace, putând fi combinate două, trei sau chiar patru. Probabil că nu toți clienții acvaparcului Dvs. vor încerca acest tip de tobogan, însă ea va oferi senzații suficiente chiar și celor ce se vor mulțumi doar cu privitul. Diametrul tubului este de 825 mm, panta este cuprinsă între 20 – 40% și capacitatea de încărcare este de 120 persoane / oră.
TOBOGANE WAVE
Toboganele WAVE sunt produse de ultimă generație, ce oferă o alunecare de mare viteză și o doză mare de adrenalină. La proiectarea acestor tipuri de tobogane s-au avut în vedere asigurarea unor condiții de maximă siguranță utilizatorilor, la un nivel de performanță ridicată. Alunecarea pe acest tip de tobogan reprezintă o experiență ce-ți taie răsuflarea – dar merită să încercați ! Fiți siguri că foarte mulți dintre clienții Dvs. se vor întoarce doar pentru senzația oferită de toboganul WAVE. Adâncimea jgheabului 500 mm, lățime 3000 – 4000 mm, pantă cuprinsă între 20 și 40 %. Capacitatea toboganului este de 60 x 2 sau 60 x 3 persoane / oră.
OBSERVAȚIE:
Prețurile toboganelor prezentate sunt informative și se referă la cele prezentate în desenele de lângă grupul de fotografii prezentate. Având în vedere faptul că fiecare tobogan este o construcție unicat ( adaptat condițiilor, topo, geo și de arhitectură specifice proiectului de ansamblu ), prețurile se vor calcula pe baza proiectelor întocmite pentru fiecare tobogan în parte.